|
REGULAMENTUL CONCURSULUI
1. Obiectivele concursului Să pună la încercare condiţia fizică şi mentală, precum şi abilităţile de orientare ale participanţilor, spiritul lor de echipă.
Să prezinte frumuseţile Carpaţilor, bogăţia împrejurimilor.
Să îmbunătăţească modul de percepţie şi de aplicare a măsurilor de protecţie a mediului.
2. Condiţii de participare
La concursul „Carpathian Adventure" poate participa orice cetăţean român sau străin, care a împlinit vârsta de 18 ani, a încheiat o asigurare obligatorie (în cazul cetăţenilor străini), îşi poate dovedi integritatea fizică şi psihică cu ajutorul unui certificat medical şi acceptă regulamentul concursului. Organizatorii îşi rezervă dreptul ca, în caz de abateri grave (înşelăciune, sau nerespectarea regulilor de comportare demne de un sportiv), să excludă persoana respectivă din concurs sau să nu-i accepte înscrierea.
3. Componenţa echipelor
Toate echipele sunt mixte, se compun din patru persoane, din care cel puţin una trebuie să fie de sex feminin.
În timpul concursului echipa trebuie să conlucreze ca o unitate independentă şi să răspundă pentru securitatea membrilor echipei.
Fiecare echipă îşi desemnează un căpitan de echipă, care are rolul de a ţine legătura cu organizatorii.
Obligaţiile căpitanului de echipă:
• Ia în primire documentele emise de organizatori şi echipamentele, pe care le transmite coechipierilor săi.
• Ia în primire legitimaţiile şi harta / hărţile traseului.
• Ia parte la şedinţa tehnică din ajunul startului (dacă omite acest lucru, nu primeşte informaţii ulterioare!)
• Răspunde pentru respectarea regulamentului concursului de către membrii echipei.
• La punctele de control raportează eventualele probleme sau semnalează dacă a observat vreo neregulă pe traseu.
• La nevoie, prezintă organizatorilor reclamaţii în scris în legătură cu concursul.
• Reprezintă membrii echipei în comunicarea cu organizatorii.
• Reprezintă echipa în orice fel de divergenţe, juridice sau altele.
Echipele pot avea însoţitori, care să-i ajute la pregătiri pe teritoriul taberei de bază, dar nu pot intra în traseul concursului şi nu pot înlocui niciun membru al echipei. Nerespectarea acestor condiţii duce la excluderea din concurs a echipei.
Excepţie constă - în ce priveşte accesul în traseu - cazul în care, la apariţia unei urgenţe, însoţitorii pot ajuta, împreună cu organizatorii, la eventualele operaţii de salvare.
Din motive întemeiate, componenţa echipei se poate modifica, dar numai pînă în momentul registrării echipelor.
Modificarea componenţei echipei în timpul concursului nu este posibilă. Nerespectarea acestei prescripţii duce la excluderea din concurs a echipei.
Modificarea componenţei echipei este posibilă înainte de concurs dar dacă modificarea are loc după termenul de înscriere, se va plăti 5 Euro/persoane modificate.
4. Măsurarea timpului
La concurs se ţine seama de timpul parcurgerii întregului traseu.
Între punctele de control succesive se măsoară timpi intermediari. Timpul se stabileşte ca momentul în care au ajuns toţi membrii echipei.
Startul are loc în dimineaţa zilei de 13.august 2009, la ora _____(se va completa ulterior), pentru toate echipele. Modul în care-şi împart timpul depinde de fiecare echipă.
Termenul limită pentru sosire este în ziua de 16.august 2009, la ora 11:00.
Cei care nu respectă acest termen limită sunt excluşi din concurs.
Se vor mai respecta următorii timpi limită:
- Proba de plutărit nu se poate desfăşura pe timp de noapte - nu se porneşte între orele 20.00 şi 05.30.
- Proba de plutărit poate fi începută cel târziu la ora 8:30 în data de 16.08.2009!
- În proba de ciclism montan nu se mai poate porni după data de 15.august 2009, sâmbătă, de la ora 11:00
- Punctul de control de la Turnu Roşu se închide în data de 15 august, ora 12:00!
- Probele de tiroliană şi rapel se pot efectua doar în timpul zilei între orele 5:30-21 !
- Probele speciale pot fi începute cel târziu la ora 10:00 în data de 16.08.2009!
Timpul limită total al concursului este 76 de ore (se va preciza ulterior).
Nerespectarea timpilor intermediari stabiliţi, resp. a celui total, duce la excluderea din concurs.
Pentru echipele care, cu toate că au depăşit vreun termen limită, continuă din proprie iniţiativă traseul, organizatorii nu-şi asumă niciun fel de responsabilitate.
5. Arbitrajul
Desfăşurarea concursului şi respectarea regulamentului vor fi supravegheate de un corp de arbitri. Arbitrii vor fi selectaţi pe criterii profesionale şi etice. Pot fi arbitri cei desemnaţi de organizatori - Societatea pentru tineret Outward Bound România sau Asociaţia Perpetuum Mobile - care nu au relaţii cu echipele. Locul şi rolul lor în cadrul concursului se stabileşte de către Comitetul de organizare. Arbitrii se vor afla în punctele de control, supraveghind concursul şi respectarea regulamentului, şi ştampilând foile de concurs ale echipelor, conform regulilor în vigoare.
Activitatea arbitrilor este coordonată de către o comisie centrală, care se găseşte permanent în tabăra de bază.
Responsabilităţile juridice sau morale de orice fel îi revin Comisiei de organizare.
8. Regulamentul concursului
- Căpitanii echipelor pot primi orice informaţie privind concursul numai în cadrul şedinţei tehnice.î
- Pachetele cu echipamentele de concurs ale echipelor, conţinând elementele obligatorii, vor fi verificaţi înainte de start de către organizatori.
- Lipsa vreunui echipament obligatoriu poate duce la excluderea echipei. În timpul concursului, arbitrii de traseu au şi ei dreptul să verifice echipamentul obligatoriu.
- Împiedecarea în orice fel a înaintării altor concurenţi, la start sau în timpul concursului, este strict interzisă. Asemenea infracţiuni vor fi analizate de comisia centrală a arbitrilor, care le poate pedepsi cu timpi de penalizare, sau chiar cu excluderea echipei vinovate.
- Este interzisă părăsirea, ocolirea sau scurtarea porţiunilor de traseu marcate ca obligatorii. Acestea duc la excluderea echipei din concurs.
- Prin punctele de control trebuie să treacă toţi membrii echipei. Se notează timpul de sosire al ultimului membru de echipă. Lipsa unui sau mai multor coechipieri la un punct de control duce la excluderea echipei din concurs.
- Punctele de control mute (unde nu există arbitri) au aceiaşi valoare cu celelalte puncte de control.
- Distanţa dintre primul şi ultimul component al echipei nu poate depăşi 1 minut pe toată durata concursului, atât în proba de drumeţie, cât şi în cea de ciclism montan. O diferenţă de 1 - 10 minute dintre primul şi ultimul coechipier înseamnă o penalizare de 30 minute la timpul total, iar depăşirea celor 10 minute duce la excluderea echipei din concurs.
- Dacă unu din membrii echipei este incapabil să continue concursul, întreaga echipă este exclusă. Pe foaia de concurs este menţionat numărul de telefon la care trebuie anunţată retragerea şi se poate cere şi ajutor. În caz de renunţare, foaia de concurs trebuie predată arbitrului din tabăra de bază.
- Fiecare echipă primeşte o hartă a traseului şi o foaie de concurs, care conţine toate punctele de control, pe care trebuie să le ducă în permanenţă cu ei. Pierderea foii de concurs duce la excluderea echipei din concurs.
- Fiecare participant primeşte o legitimaţie pe care trebuie s-o păstreze tot timpul asupra sa. În cazul pierderii, participantul trebuie să-şi poată dovedi identitatea cu un alt act prevăzut cu fotografie. Lipsa acestuia duce la excluderea din concurs.
- La fiecare punct de control se verifică legitimaţiile şi se vizează foaia de concurs. Lipsa unei vize duce la excluderea echipei din concurs.
- Regulile turismului ecologic trebuie respectate pe toată durata concursului. Se va pune un accent deosebit asupra păstrării curăţeniei mediului. De gunoi se va putea scăpa la tabăra de bază. Pentru împrăştierea gunoiului, echipa va fi penalizată cu o oră. În timpul concursului, aprinderea focului este inter- zisă. Pentru aşa ceva, echipa va fi penalizată cu două ore.
- Fiecare echipă trebuie să cunoască/poarte/ducă echipamentele menţionate în lista obligatorie.
- Consumul de alcool şi altor substanţe nepermise este interzis pe toată durata concursului. Consumul dovedit al celor de mai sus duce la excluderea echipei din concurs.
- Utilizarea sistemelor GPS este interzisă. Utilizarea acestora duce la excluderea echipei din concurs.
- Echipele care nu respectă termenele limită sunt excluse din concurs.
Tabel cu penalizări:
|
Eveniment
|
Excludere
|
Minute
|
|
Lipsa vreunui echipament obligatoriu
|
X
|
|
|
Împiedecarea în orice fel a înaintării altor concurenţi
|
|
120 min.
|
|
Nerespectarea traseelor marcate ca obligatoriu
|
X
|
|
|
Lipsa unui sau mai multor coechipieri la un punct de control
|
X
|
|
|
Distanţa dintre primul şi ultimul membru al echipei de 1-10 minute în timpul concursului
|
|
30 min.
|
|
Distanţa mai mare de 10 minute dintre primul şi ultimul membru al echipei în timpul concursului
|
X
|
|
|
Dacă unu din membrii echipei este incapabil să continue concursul
|
X
|
|
|
Pierderea foii de concurs sau lipsa unei vize pe foaia de concurs
|
X
|
|
|
Pierderea legitimaţiei de concurs şi lipsa altor legitimaţii de identificare a membrului respectiv
|
X
|
|
|
Împrăştierea gunoiului
|
|
60 min.
|
|
Aprinderea focului
|
|
120 min.
|
|
Consumul de alcool şi altor substanţe nepermise
|
X
|
|
|
Utilizarea sistemelor GPS
|
X
|
|
|
Nerespectarea termenelor limită
|
X
|
|
7. Contestaţii, penalizări şi termeni juridici
În cazul în care o echipă nu respectă regulile de mai sus, ea poate fi penalizată sau exclusă din concurs.
Pe baza contestaţiilor echipelor şi a observaţiilor arbitrilor, comisia centrală a arbitrilor stabileşte pedepsele. Acestea se vor comunica echipei în cauză în termen de cel mult trei ore după încheierea concursului.
Toate contestaţiile privind desfăşurarea concursului se vor depune în scris la co-misia centrală a arbitrilor, în timpul concursului sau cel mult cu o oră după încheierea acestuia. După acest termen nu se mai primesc contestaţii. Comisia le analizează şi comunică echipei decizia în cel mult două ore după încheierea concursului.
Eventualele diferende dintre părţi (echipe / comisia de organizare) se vor rezolva prin tratative; în cazul că acestea eşuează, competenţa pentru rezolvarea juridică se stabileşte ca aparţinând Tribunalului Tg.-Mureş.
În cazul unor probleme nereglementate prin prezentul contract şi regulament, directoare sunt prevederile Codului Civil şi a altor reglementări juridice în vigoare.
Organizatorii nu răspund pentru orice daune juridice, materiale sau corporale apărute în cazul nerespectării regulamentului.
Utilizarea tricourilor de reclamă ale sponsorilor echipei este admisă, dar alte reclame se pot afişa numai cu acordul organizatorilor, cu o anumită taxă. În caz contrar, organizatorii au dreptul să ridice suportul reclamei.
Echipele pot să găsească sponsori pentru concurs. În acest caz, condiţiile nominalizării şi amplasării suporţilor pentru reclame se stabilesc prin discuţii preliminare şi se fixează printr-un contract scris.
Popularizarea concursului prin orice imagine fixă sau mobilă se face numai cu acordul organizatorilor.
Organizatorii îşi rezervă dreptul exclusiv pentru transmiterea, emisia concursului.
8. Echipamentul obligatoriu
Echipamentul obligatoriu, resp. cel interzis se verifică de către arbitri înainte de start şi în punctele de control.
În probele respective, concurenţii trebuie să poarte următoarele echipamente obligatorii:
Drumeţie:
• Câte un sac de dormit sau folie de supravieţuire / participant • Un cort / echipă, sau sac de bivuac / foaie de cort de participant • Un impermeabil / haină de ploaie per participant • Un rucsac / participant • Recomandat: O pereche de încălţăminte adecvată muntelui (încălţăminte de sport exceptând tenişii) • O frontală / participant • O busolă / echipă • O trusă de prim ajutor / echipă • Un telefon mobil / echipă • Recomandat: O semicoardă de 20 m (7-8 mm) / echipă
Ciclism montan:
• Un mountain bike, în stare tehnică corespunzătoare / participant • O cască ciclism / participant • O haină de vânt sau ploaie / participant • O lampă albă, poate fi şi frontală / participant • O lampă stop roşie / participant • Recomandate: plăci reflectorizante conform legii • O trusă de prim ajutor / echipă • Un telefon mobil / echipă
Plutărit:
• Pluta se construieşte integral şi obligatoriu din materialele puse la dispoziţie de către organizatori (5 buc. scânduri de câte 2m, 6 buc. cordelină de câte 2m, 4 buc. camere auto umflate) şi la plutărit obligatoriu se ia 4 buc. de vâsle. • Câte o vestă de salvare / participant (se asigură de către organizatori şi folosirea lor este obligatoriu). • Câte o pereche de încălţăminte pentru apă, personale / participant
La probele de rapel sau corzi, echipamentul este asigurat de către organizatori.
9. Dispoziţii finale
Prezentul regulament poate fi modificat numai de către Comisia de organizare a „Carpathian Adventure", cu cel puţin una săptămână înainte de concursul anual.
În funcţie de condiţiile terenului, pentru fiecare concurs organizatorii stabilesc timpii parţiali care trebuiesc respectaţi în mod obligatoriu, care se comunică la şedinţa tehnică căpitanilor de echipe. Respectarea timpilor parţiali face parte din regulament.
Cu una lună înainte de concurs, organizatorii sunt obligaţi să comunice locaţia taberei de bază şi zona de concurs, timpul şi calendarul concursului.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica traseul competiţiei din motive bine intemeiate (ex. Condiţii meteo).
Locaţia precisă a traseelor este strict secretă, ea se comunică participanţilor la şedinţa tehnică, când se predau şi hărţile.
Organizatorii sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa concurenţilor Regulamentul, care se poate găsi pe site-ul concursului (http://ca9.carpathianadventure.ro).
Echipele concurente vor certifica prin semnătura lor că au acceptat regulamentul concursului.
Prin înscrierea lor valabilă, echipele acceptă automat regulamentul precum şi consecinţele nerespectării prescripţiilor acestuia.
Necunoaşterea regulamentului nu scuteşte de răspundere echipele afectate sau pe oricare dintre membrii lor.
Organizatorii
|